Ioana Bogdan-Naturalul in toata splendoarea

Cine este Ioana Bogdan cand nu scrie?( inclusiv niste date biografice)
E imposibilă întrebarea asta. E clişeu. Când nu scriu eu? Şi de ce trebuie să fiu altcineva când scriu? Eu nu vreau să existe o schismă între mine şi literatura mea ori, cum spui, textele mele. Ce rost aş mai avea atunci. Nu înţeleg nici jurnalele, dubla lor miză de autenticitate şi literaturitate. Sunt, cu toată fiinţa mea, în scris ca şi în viaţă. Uit trecutul negru şi păstrez doar fotografiile reuşite în album. Despre viitor, Dumnezeu ştie mai bine. Mi-e destul prezentul. Sunt, aşadar, fragmentară, iluzionistă, rareori pragmatică, intuitivă, naivă şi radicală, paradoxală sau contradictorie – depinde cum priveşti paharul – de cele mai multe ori.

Daca ar fi sa privesti inapoi, cu manie sau nu, ce ai schimba la Ioana Bogdan?
Nimic, normal. N-am voie. Interzis prin legea divină. Aşa ne sunt date greşelile, spre îndreptarea noastră, iar eu nu sunt vreo sfântă. Dar câteva rectificări drastice tot aş face. De pildă, fumatul. Ucide. Mândria omoară. Facerea de bine e într-un asemenea hal virtute, încât trebuie s-o ascunzi până şi de beneficiarul ei. E o taină mult prea mare pentru om. Aş mai vrea să mă bucur cu toată fiinţa mea, fără vreo clipă de deznădejde, de viaţa mea, aşa cum e.

Esti mandra de ceea ce ai realizat, scriitoriceste si nu numai?
Ca o consecinţă a răspunsului anterior, acum, în momentul ăsta, da. Atât am putut. Sigur că visam o familie numeroasă, în care să existe comuniune, sprijin reciproc, dragoste. În Poeme înainte şi după Claudiu, existau câteva versuri pe care le-am considerat balast, aşa că le-am eliminat din versiunea finală: „Sunt o femeie ocupată, responsabilă, /am zece perechi de cizme,/vreau să-mi iau maşină,/ să fac copii,/ să văd lumea,/să-mi deschid o afacere,/ să scriu pe o plajă, să mor fericită,/să mă mântuiesc, /să ajut/ săraci, bătrâni, rude, să fiu / Emma Hart.”

Daca ar fi sa lansezi o capsula spatiala , ce ai introduce acolo din literatura ta?
Asta: „Pe mine mine mă găsiţi aici./ Cu poezia nu vă puneţi”. (Anumite femei, Ed. Cartea Românească, 2006). Adică sunt chiar acolo, în capsulă, sunt periculoasă rău, poate şi explodez dacă mă supără cineva.

Crezi ca suntem o „cultura minora”? De ce?
Da, cred. Din păcate. Pentru că suntem. Ienăchiţă Văcărescu, acum doar 2-3 sute de ani, nu scria foarte diferit de câţiva tineri debutanţi poeţi contemporani. Şi atunci începea istoria literaturii noastre. Când Henry Miller publica cutremurătorul Tropic al Cancerului, cu un limbaj considerat de unii licenţios, Rebreanu publicase de vreun deceniu şi ceva Ion, care era văzut de critică cam dur. Şi unde mai pui că Miller era american. Nu britanic, nu japonez. Să aibă vreo istorie puternică în spate. Americanii, fără să aibă o istorie lungă, au reuşit să fie un popor de anvergură. Prin consecvenţă, disciplină, răbdare şi credinţă. Care, însumate, dau evoluţie. Noi am stat pe loc şi am rămas aceiaşi, reuşind să dăm câte ceva nou doar prin cultura imitaţiei, cum genial anticipa Lovinescu.

Daca nu ai fi Ioana Bogdan , ce alt scriitor ti-ar placea sau ti-ar fi placut sa fii?
Nu ştiu, a fi alt scriitor pentru mine înseamnă şi a te pune în pielea altcuiva şi mie nu prea îmi plac destinele scriitorilor. Prea sunt tragice. Prea mor toţi ori fugiţi de-acasă – vezi Tolstoi-, ori cu un pietroi de gât – Virginia Woolf, ori mai ştiu eu cum. Dacă e să mă gândesc însă în profunzime, au fost şi câţiva realizaţi. Camus a luat Nobelul, să zicem. Dar iar nu e vorba de europeni. Tot de americani e vorba. Dacă un scriitor publică o poveste al cărui personaj eroic are un destin inedit (pozitiv), atunci povestea lui face înconjurul lumii, iar scriitorul şi familia lui se trezesc copleşiţi de publicitate şi bani.
Anais Ninn e o scriitoare completă. Cu toate astea Albert Camus, da, e unul dintre preferaţii mei în ce priveşte tehnica. Mereu actuală. Vezi tu, Pamuk, tot un nobelizat, doar că din epoca asta, m-a fascinat, dar fără să vreau să împrumut ceva de la el. Pentru că e şi el tot un scriitor de anvergură şi nu se pupă tehnica lui cu o cultură minoră. Mă înghite. Poate de asta am preferat discursul poetic, mă fereşte să devin momeală pentru peştii mari. În poezie, selecţia e mai dură, scapi mai uşor de concurenţă.
Florin Lăzărescu e un prozator român care mie îmi place mult, la fel Sorin Delaskela, severinean de-al vostru, mai cu seamă în zona de publicistică, eseu şi proză scurtă. În poezie, există o basarabeancă poetă la care eu ţin mult, Diana Iepure se numeşte. Şi Dumitru Crudu e unul din preferaţii mei.

Esti un om al „agorei”.Care este rolul unui scriitor ca sa faca muzele sa vorbeasca si armele sa taca?

Eu prea mult armele să tacă nu mai vreau să fac. Dacă nu ieşi la luptă, eşti zero. Vremurile s-au schimbat, şansele celor pudici sunt minime. Iar dau exemplul americanilor: perseverenţă, studiu, dar şi ofensivă, atac, pentru câştigarea unui drept încălcat. Până când scriitorul nu-şi va ascuţi arma sa, cuvântul, şi nu-i va face tăişul să lucească, mesajul lui nu va ajunge la ceilalţi. Trebuie să fim agresivi, dar şi echilibraţi şi documentaţi. Şi visători ne e permis să fim, altfel ne-am pierde curajul. Vicleni ca nişte şerpi şi blânzi ca nişte porumbei. Cuvântul acesta echilibrat, dar cu tăişul ascuţit poate conduce lumea. Rolul scriitorilor e să toarne în el mesajul iubirii. „Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”.(Sf. Apostol Pavel, Corinteni I)

Daca spatiul internautic nu ar fi existat, ar fi trebuit inventat sau se putea si fara el?

Nu ştiu dacă aş mai putea trăi acum fără internet. Cred că m-ar exclude societatea. Cum nici pe Muntele Athos n-am voie, sunt nevoită să ader la această inexpresivă, autistă şi confortabilă formă de comunicare.

Ce ar intreba Ioana Bogdan, omul, pe Ioana Bogdan , scriitorul?

Amândouă trăiesc în comuniune deplină. Nu-şi fac reproşuri că tu de ce nu scrii un best seller sau tu de ce nu găteşti trei feluri de mâncare. Se acceptă aşa cum sunt. N-au nici măcar curiozităţi una faţă de cealaltă. Sincer îţi spun că totul pare să decurgă firesc. Un cod al tăcerii, al respectului reciproc, sper că nu şi al narcisismului, planează asupra lor. De aceea, poate că totuşi aş întreba-o: “Dar ce, ai impresia că eşti perfectă?”

In ce specie jurnalistica te simti cel mai bine?
Anchetă culturală, opinie.

Cum ti se pare Turnu Severin si , mai ales, ai reusit sa te integrezi „bioritmului” unui oras de provincie?

Severinul e o bucăţică de Rai pentru mine. Aici apa e egală cu cerul, asta exprimă Dunărea pentru mine, şi de asta cred că Severinul e un oraş binecuvântat. De altfel, viitorul meu volum de versuri va fi dedicat oamenilor deosebiţi care m-au găzduit aici şi pe care îi iubesc. Cu bioritmul n-am avut nicio problemă. În Bucureşti, unde m-am născut, ca şi în celelalte oraşe mari, existenţa intensă aparţine oamenilor cu foarte mulţi bani. Şi acolo, ca şi aici, nişte inconştienţi trebuie să asigure fluxul vieţii de consum. Oamenii se înscriu ca la concurs în devorarea consumabilelor şi uită să trăiască, de pildă, o duminică.

Ce intrebare ai vrea sa-mi pui?
Când apare cartea?
Cand va vroi Dumnezeu si cand voi vedea ca incepem sa ne scuturam de rugina amortelii. Probabil, anul viitor.

Anunțuri

Posted on 29 Septembrie 2012, in Interviuri. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: