Monthly Archives: Decembrie 2013

De Crăciun

Se apropie Crăciunul. Se apropie, cică, o perioadă de liniște, pace și bunăvoință. Din păcate, România numai de asemenea lucruri nu are parte. Nici Mehedințiul, nici Turnu Severin. Printre comisii și comiții, printre veninuri și vorbe veninoase, unii, din păcate din ce în ce mai puțini, se luptă, se zbat să asigure o brumă de normalitate, să fie un pic mai bine. Pentru români. Astăzi, în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin s-a respins un proiect menit să asigure un control mai temeinic asupra asociațiilor de propietari/locatari. Adică în Craiova se poate, în Hunedoara se poate, în Brașov se poate, la noi NU se poate. Se poate să se ascundă anumite măgării sub preș, se poate să , într-un politicianism feroce și vorace, se încerce obținerea de voturi, știut fiind faptul că administratorii au oarece influență intr-o asociație. Se mai poate să se blocheze venirea de investitori strategici în Turnu Severin, se poate, la nivel declarativ, să se ofteze după locuri de muncă, dar în fapt să nu se facă absolut nimic dacă nu aparții unei anumite clientele politice. Ești “vopsit” in culoarea corespunzătoare, ai de lucru în Turnu Severin. Nu ai…mai aștepți. Până te “vopsești” sau până la sfântul așteaptă. Depinde cât de înțelegător ești. Și fiindcă toate astea trebuiau să poarte un nume, să-i spunem pe nume : clica construită în jurul primăriei din Turnu Severin, în jurul unei anume părți din majoritatea CL, în jurul CJ și a celor ce îl conduc.Știm noi. Severinenii, mehedințenii. Mai știm că se apropie europarlamentarele, mai știm că “aliații” n-or să se poarte cu mănuși, mai știm că aceiași “aliați” îți zâmbesc în față, înfigând cuțitul în spate. De Crăciun în Severin se vede pe orice stradă kitsch-ul și neam-prostia, de Crăciun, în Severin se consumă electricitate aiurea, plătită de severineni, de Crăciun, în Turnu Severin, încă domnesc abuzurile și ilegalitatea, represaliile și bunul plac. În țară se poartă duplicitatea, se poartă caciulirea la o altă Înaltă Poartă, se poartă balcanismul și intrigile “ a la orientale”. Și fiindcă toate astea, de Crăciun, trebuiau să aibă un nume, i s-a spus simplu : PSD. S-a luptat împotriva întâiului matrafoxat al țării, Băsescu, acum i se fac temenele. De către PSD. Mai mult, în Parlament PSD-ul a trădat USL, a trădat în Turnu Severin, PSD nu are cuvânt. Dacă nu o știau și copiii, acuma o știu. De Crăciun, sau în apropierea lui, PSD a dat mâna, în Parlament, cu PDL, revitalizând o alianță ce s-a vrut uitată, de Crăciun, sau în apropierea lui, PSD a sacrificat un oraș întreg ca să-și satisfacă ambițiile politice și dorința turbată de a arăta că ei sunt cei mai mari și mai tari. Făcând asta s-au dezonorat pe decenii, făcând asta PSD a dovedit că, în ciuda mărimii ca partid, nu poate trece peste micimea de caracter. Ce naște din bolșevici, tot PSD și PDL se cheamă. Fostul FSN. De fapt, FSN redivivus, iar pentru cei ce nu au fost la școală să învețe latină, FSN reînviat. USL este în vrie, în picaj liber, ca să o spunem pe față, iar pesediștii se visează și cu premier și cu președinte. Ceea ce nu înțeleg dânșii este faptul că, oricât s-ar strădui, oricât s-ar strofoca, fără PNL, RISCĂ SĂ PIARDĂ TOTUL.Personal, tare mi-e frică că anumite decizii au fost luate, tare mi-e frică că, DE ACEST CRĂCIUN, ROMÂNIA A FOST URCATĂ PE CRUCE. Iarăși, din nou și încă odată. DE CRĂCIUN, PSD A URCAT ROMÂNIA PE CRUCE. Cât trebuie să treaca până să o dăm jos, cât trebuie să treacă până să reînvie??? Amin, zic vouă, va să vină și ziua aia!!!

Politrucul

De cateva zile umbla prin oras o fituica cu titulatura de “Apel cartre liberali”. De cateva zile anumiti tovarasi ce s-au ascuns sub masti de liberali spumega si fac bale la gura, infectand aerul cu minciuni, demagogie si, mai ales, dovedind micimea si neputinta de care dau dovada. Asa zisul “apel”, facut in dispretul legilor bunei-cuviinte, a unei “minima moralia”, nu este altceva decat ultima zbatere a unei gasti de interese, gasca ce nu poate sa vada dincolo de interesul propriu si imediat. Semnat de un fost “liberal”, cu ghilimelele de rigoare, caci liberal in adevaratul sens al cuvantului nu a fost niciodata, acest “apel” da masura “polticianismului” din numitul. Nu-i rostesc numele, nu merita. Se stie cine este, se stie cate a facut, mai ales cate nu a facut pentru PNL. Acuma vrea sa intoarca un mort de la groapa, vrea sa revitalizeze un partid ce s-a predat ultimului dictator de sorginte comunista, Basescu, vrea sa fure, la propriu, munca activistilor si militantilor PNL. Cu vorbe si actiuni desprinse parca din invataturile de la “Stefan Gheorghiu”, deci tovaras pana in maduva oaselor, respectivul nu este politician. Este un politruc mascat in politician, este un demagog de scoala veche, cea bolsevica, sprijinit “underground” de bolsevicii de scoala noua. Stim noi care! Daca mai aveam dubii,, acuma s-au spulberat, daca mai aveam indoieli, nu mai am : omul si-a dat vopseaua rosie pe fata, spaland spoiala de galben. Cu marxismul in suflet, actionand dupa regulile manualelor de propaganda comunista, numitul se zbate sa …ce?! Cat de credibil poate fi un om ce a umplut un oras cu “aventurile” lui, ce morala are un om care una spune si alta face?!? Nu poti noaptea la club si ziua la biserica. Ori…ori! Tertium non datur. Prin semnarea acestui “Apel” a sters si ultima bruma de demnitate care-i, consideram eu, ramasese. Cu acest “Apel” si-a semnat disparitia ca “politician”, ramanand un politruc oarecare, intr-un partid oarecare , din pacate pentru partidul respectiv, menit sa ramana in istorie la “si altii”. Omului, personal, ii urez sanatate si fericire in viata. Politrucului…ce-i poti ura unui politruc?!? The rest is silence…

1 Decembrie la Turnu Severin

Nu a nins. Si nici soare nu a fost. A fost ceva, asa…Cum au fost si oamenii. Asa…Care plictisiti, care incruntati, care protestand, ba chiar unii injurand vremea sau, poate, vremurile. Vremea a fost cum a fost, dar vremurile sunt cum sunt. Sunt vremuri precum vremea : reci, aspre si triste. Sunt vremuri in care trebuie sa te intrebi, sa socotesti, sa gandesti de mai multe ori ca sa poti judeca o singura data. Vremuri in care ti se zambeste in fata si esti lovit pe la spate, vremuri in care, ciudat, sau poate nu, trebuie sa fii atent cu cine si cu ce ai de a face. Sarbatorile de iarna au fost deschise de sarbatoarea Unirii. Sarbatoarea Unirii ar fi trebuit sa fie o sarbatoare pentru toti, o sarbartoare frumoasa. Vremea a fost trista. Vremurile sunt triste din cauza unor “greseli”, unor “manevre de culise” , in cel mai pur balcanism posibil, mahala bizantina plina de racilele unor vremuri recent apuse. Cam acum 25 de ani. Avand in minte, poate si in suflet, imaginea unor alte sarbatori, severinenii au participat la manifestarile dedicate Unirii. Sarbatoarea de acum a parut, poate a si fost, mult mai saraca, mai lipsita de imaginatie, mai supusa kitsch-ului ca in alti ani. Poate nu s-a putut, poate nu s-a vrut, cert este ca a fost o “sarbatoare organizata” aproape ca inainte de 1989, rapida, parca facuta in pripa si la marele siktir.
Fete lungi, posomorate, au completat tabloul acestor sarbatori, un discurs dezlanat si apatic, o defilare care nu a fost decat o trecere prin fata multimii infrigurate, in care entuziasmul participantilor nu a fost in stare sa acopere dezolarea si, repet, plictisul evident. Apoi, seara, s-a trecut la obisnuita pomana electorala, mascata in “traditionala” fasole. De data asta nu a mai fost ciolan, au fost carnati. Mai vechi, mai la limita expirarii, ceea ce arata grija organizatorilor pentru sanatatea participantilor, carnatii au reprezentat si reprezinta, in fapt, simbolul absolut al “romanismului” din unele “personaje”. Banii folositi pentru achizitionarea sus-numitelor mezeluri si a kilogramelor de fasole puteau fi folositi, cu success, zic eu, de catre numitii organizatori, pentru a ajuta un camin de batrani sau un orfelinat. Ca sa simta si ei ca nu sunt romani parasiti la limita existentei. Iarasi zic, parerea mea! Cine stie, poate la anul. Nici platanii si nici sensurile giratorii nu potolesc foamea si visurile oamenilor sarmani. In niciun caz, o portie de fasole “traditionala”. Cand vom reinvata oare sa nu mai acceptam orice, de la orcine?
Cand RAAN este in situatia in care este, cand industria in Turnu Severin este “admirabila”, tinzand grav spre zero, cand somajul infloreste, ne mai arde de fasole si carnati? Cu astea se vrea adormirea constiintelor si sufletelor din oameni? Cand vom sti sa punem la locul lor kitsch-ul si neam-prostia? Au venit sarbatorile de iarna, a inceput luna cadourilor. Sa dea Dumnezeu sa reusim sa ne bucuram de sarbatori, sa reusim sa ne facem un cadou : indreptarea situatiei din Turnu Severin. Revenirea la normalitate, la firesc si natural. Din orice punct de vedere, de la economic la politic, de la atragerea de investitii pana la crearea de locuri de munca valabile si, mai ales, viabile.
La multi ani, romani! Oriunde sunteti, oricum sunteti, oricum ati simti sau ce ati simti pentru Romania!!!
Asa sa ne ajute Dumnezeu!!!