Linsaj mediatic

Astazi ar fi trebuit sa vorbim despre Unire. Astazi ar fi trebuit sa ne intoarcem spre trecut, sa invatam sa nu repetam greselile de atunci. Din pacate, sarbatoarea de astazi este umbrita de tragicul accident din Apuseni. Din pacate asistam la un linsaj mediatic indreptat impotriva ministrilor liberali ai guvernului Ponta. Din pacate, primul ministru nu a iesit sa-i apere pe ministrii supusi acestui linsaj mediatic. Daca Radu Stroe si-a dat demisia, daca acel secretar de stat a fost demis, acum se cere capul doamnei Ramona Manescu, ministrul Transporturilor. De ce? Fiindca nu a aparut, dintr-o minima decenta zic eu, sa declare in stanga si in dreapta? Fiindca nu a vrut sa-si desfasoare anchetele la televizor? In goana dupa senzational si rating se uita, uneori, ca anumite treburi nu trebuiesc si nu pot fi facute publice inainte de vremea lor. Daca Radu Stroe avea oarece vechime la M.A.I., doamna Ramona Manescu poate avea scuza ca nu era pe deplin familiarizata cu toate aspectele din ministerul pe care il conduce. Iarasi, zic eu, opinie personala. Oricum ar fi, orice s-ar spune, jocul facut de anumiti “lucratori” media , indiferent ca sunt pro sau anti USL, pro sau anti orice altceva, este un joc murdar. Intr-un stil bolsevic pur, “cine nu e cu noi, e impotriva noastra”, sau, mai bine zis “cine nu ne face noua rating, este impotriva noastra”, acesti “lucratori” media se dau de ceasul mortii sa vada “sange”. Sa cada capete, sa linseze mediatic, sa rosteasca fraze emfatice si sforaituri tembele, doar, doar s-o simti cineva. Iar dupa ce au cazut capetele, sa se proclame unici aparatori ai democratiei. Nu sunt singurii, nu detin monopolul luptei cu sistemul basist. “Vina” doamnei ministru Manescu este apartenenta la Partidul National Liberal. “Vina”doamnei ministru Manescu este ca nu vrea sa se expuna circului mediatic, nu vrea sa intre in jocul de-a “meltenii”. Ca sa nu existe niciun fel de dubiu, declar de pe acuma ca nu am niciun parti-pris cu doamna ministru. M-a indignat usurinta cu care unii emit judecati de valoare, emit sentinte pe “sticla”, judecand apriori, inainte de a se pronunta o comisie oficiala, o comisie de specialisti. Personal, cred ca cei din STS au fost magarii care au bulibasit totul, si-au dat cu stangul in dreptul, se vede treaba, cu osanza pe creierele imbuibate de basism si conturile umflate de sistemul aceluiasi personaj sinistru. Personal, cred ca cei vinovati de la ROMATSA ar trebui maturati cu maturoiul al mare, de la directorul general pana la femeia de serviciu ( femeia de serviciu trebuie sa fi fost in ziua aia la monitorizarea treficului aerian, altfel nu-mi explic incompetenta lor), dar nu cred ca doamna ministru Ramona Manescu ar trebui sa plece. Nu la presiunea media, nu fiindca asa vor unii. Unii fosti parteneri, actualmente doar parteneri de USL, plus basistii de aiurea . Sunt curios cat va mai dura acest linsaj mediatic : pana apar rezultatele oficiale ale anchetei, pana apare un alt subiect “gras”, pana…Eu SPER ca doamna ministru Ramona Manescu sa reziste presiunii, sa reziste valului de “melteneala” si “proceselor media”. In fond, doamna Ramona Manescu este liberala. IN FOND, PANA LA URMA, INAINTE DE A FI LIBERALI, SUNTEM ROMANI, DAR, INAINTE DE A FI ORICE ALTCEVA, SUNTEM LIBERALI. Liberalii au construit Romania moderna, liberalii au stiut sa suporte decenii intregi de vicisitudini, liberalii i-au rezistat lui basescu. Liberalii vor rezista in continuare, in pofida dorintei unora, marturisita sau nu, sa dispara.

Anunțuri

Posted on 24 Ianuarie 2014, in CevaDespreNoi. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: