Monthly Archives: Martie 2014

Veniți să o apărăm pe Marilena Rotaru

Blogul lui Buzatu

Ora Regelui

Consiliul Naţional al Audiovizualului este una din autoritățile nou apărute în peisajul instituțional românesc. Dacă luăm de bun ce spun dânșii, atunci CNA-ul ar trebui să asigure o piaţă a audiovizualului bazată pe libertate de exprimare, pluralism şi liberă concurenţă.

După cum știm și din alte situații, pe hârtie stăm bine, că doar avem legi, salarii și facilități cât cuprinde. Nu la fel de bine stăm cu protejarea libertății de exprimare sau a asigurării pluralismului opiniilor. Un exemplu care-mi vine în minte este situația cu care s-a confruntat Dan Puric, cu exact o lună în urmă. Dacă vă aduceți aminte, actorul afirmase într-o emisiune găzduită de B1 TV că „România este un stat mafiot condus de nişte securişti nenorociţi”, iar CNA s-a grăbit să amendeze televiziunea respectivă deoarece moderatorul … nu și-a contrazis invitatul !

Dar iată ce ce s-a întâmplat atunci nu a fost un accident ! În ziua…

Vezi articol original 796 de cuvinte mai mult

Anunțuri

O “vină “ ce nu există

“Preamărețul” și prea minunatul C.N.A., a vorbit! Da, dar cum, cât, cu cine și despre cine a vorbit ? Printre mulții jurnalisti din România există o DOAMNĂ despre care este bine să vorbești ridicat în picioare : doamna Marilena Rotaru! C.N.A. a vorbit despre eminsiunea realizată de către doamna Rotaru, C.N.A. s-a exprimat asupra anilor de jurnalism, asupra activității doamnei Rotaru, s-a pronunțat asupra conținutului emisiunilor realizate la TVR. Ce a greșit doamna Rotaru? Ce a făcut atât de rău încât C.N.A. să poată să intruzioneze în activitatea dânsei? Nimic mai simplu! Doamna Marilena Rotaru este o VOCE a adevărului, a cinstei, onoarei, demnității si verticalității. Doamna Marilena Rotaru este unul dintre realizatorii emisiunii “Ora Regelui”, doamna Marilena Rotaru reeducă poporul român, oferindu-i exemplul pe care trebuie să-l avem mereu în fața ochilor când ne referim la atributele enumerate mai sus: Majestatea Sa și Casa Regală. Cu alte cuvinte, doamna Marilena Rotaru încearcă să restabilească adevărul istoric, încearcă să vindece tarele, sechelele lăsate de 50 de ani de bolșevism. Se vede că în C.N.A. adevărul istoric deranjează, se vede că în C.N.A. tarele, sechelele bolșevismului și a propagandei acestuia încă persistă, de le este teamă să recunoască ceea ce toată lumea știe : în România, bolșevismul a fost adus de tancurile sovietice, în Regatul României, bolșevismul a dat o lovitură de stat, în Regatul României, bolșevismul a înlăturat pe conducătorul său LEGITIM, Majestatea Sa Mihai I. Ce a zis în plus doamna Rotaru față de adevărul gol-goluț? Ce a afirmat doamna Rotaru în plus față de realitatea imediată? Absolut nimic! Atunci? Atunci, “Preamărețul” și prea minunatul C.N.A. vrea ascunderea adevărului, altceva nu se poate înțelege. “Preamărețul” C.N.A. vrea ca poporul ce-i plătește salarii grase, mașini la scară și protocoale peste protocoale să stea ca o turmă oarecare, vrea să nu se afle adevărul. “Preamărețul” C.N.A. prin hotărârea sa a dovedit că nu e cu nimic diferită de cenzura securistă, a dovedit că nu poate să se desprindă, ca și mentalitate, de bolșevismul adus de tancurile sovietice. “Vina” doamnei Rotaru?!? Este și a mea, este și a ta, cel ce citești rândurile astea, este „vina” tuturor acelora care credem în frumos, bine, adevăr și dreptate, este “vina” noastră că nu mai vrem să acceptăm minciunile propagandei republicane, este “vina” de a recunoaște că Regatul României nu a dispărut la 30 decembrie 1947, că noi existăm, de facto et jure, între granițele Regatului României, iar cel ce ne este domn este Majestatea Sa, regele Mihai I. Doamna Marilena Rotaru nu a făcut altceva decât să dea glas acestor adevăruri, doamna Marilena Rotaru nu a făcut altceva decât să încerce să lumineze un adevăr incontestabil, iar dacă doamna Marilena Rotaru este sancționată, atunci, fiecare dintre noi, cei ce urmărim cu interes și speranță emisiunile domniei-sale, să fim sancționați la rândul nostru. Sancționați-ne pe toți, doamnelor și domnilor de la C.N.A și nu veți dovedi altceva decât limite, obtuzitate și faptul că Roller are prozeliți la atâția ani distanță, la 25 de ani după ce am scăpat de bolșevismul adus de tancurile sovietice, tancuri ce au eliminat Regatul României de pe harta lumii, dar nu din sufletul românilor. “Preamărețul”e C.N.A, trezește-te până nu e prea târziu, până nu o să deschidă lumea ochii să-ți vadă goliciunea. Personal,mă declar solidar cu doamna Marilena Rotaru, personal, aștept ca să mă “trăznească” și pe mie sancțiunea C.N.A. Personal, nu aștept nimic bun de la republică.

Trăiască Majestățile Lor! Trăiască Dinastia!

“Oameni de onoare”

Ponta si Basescu si-au dat cuvantul unul, altuia. „Oameni de onoare”, zice-se. Apropos…stiti cum se mai numesc „oamenii de onoare” sau „prietenii prietenilor” in Sicilia, Calabria, sudul Italiei, in general? Exact…aia sunt. Desi, cei din Italia sunt perimati, depasiti, trebuie sa se updateze in privinta tehnicilor si modalitatilor in ale “meseriei”. Care “meserie”, precum se stie, este bratara de aur. Ceea ce face FSN-ul la noi, prin cele doua bine cunoscute aripi, a depasit demult imaginatia si posibilitatile clanurilor de calabrezi, sicilieni si altii asemenea. Aia lucreaza la un nivel depasit demult de catre ai nostri, lucreaza la “semi-profesionisti”, sa zicem. Pai unde s-a pomenit ca, in vazul unei tari intregi, sa “lucrezi” nestingherit, sa te ocupi de spolierea si jefuirea unui stat, cu ajutorul statului si a celor c ear trebui sa aiba grija de stat ?!? “Coabitantii” si-au dat mana, razandu-si de poporul roman, razandu-si de milioanele de votanti din august 2012, razandu-si de Constitutie, de Parlament, de legi si de legea bunului-simt. Ca aceasta din urma lege nu a fost si nu va fi publicata in Monitorul Oficial, este un detaliu, semnificativ, ce-i drept, dar detaliu in cazul sus-mentionat. Ponta si Basescu au dus batjocura la cote nebanuite, au ras, in spatele usilor inchise, jucand un teatru ieftin in fata publicului, public care nu a banuit si nu banuieste ce se intampla in “culisele” negocierilor pentru guvernul “Ponta-Boc”. Pentru “nasu’ “ s-a gasit imediat solutia ca sa fie uns ministru de interne si vicepremier, pentru Klaus Iohannis, nu! Bineinteles, Iohannis le strica jocurile, nu mai puteau “manevra”, nu mai puteau sa se “ocupe” de ceea ce vroiau sa se ocupe. “Oamenii de onoare” din FSN ( PSD + PDL) lucreaza pentru propasirea lor, nu pentru binele Romaniei, “oamenii de onoare” din FSN ( PSD + PDL), lucreaza pentru buzunarul lor, nu pentru buzunarul cetateanului roman, cetatean de care, asa cum ziceam, isi rad in barbi, mustati, chelii, fiecare ce poseda si ce semnalmente are, “oamenii de onoare” fac si desfac Romania de 24 de de ani, lasandu-ne aparenta si iluzia unui stat de drept. Si cum ar putea sa faca altfel, cum ar putea sa se dezbare de racile, sechele si instincte comunistoide cand ei sunt cu bolsevismul in suflet si “Manifestul Partidului Comunist” drept biblie? S-ar putea spune ca am descoperit apa calda si roata de la bicicleta, ca asta este secretul lui Polichinelle, ca sunt chestii comune. Intr-adevar, la o prima vedere, asa pare. Dar cat timp exista oameni care sa le spuna adevarul in fata, cat timp nu au tot electoratul la dispozitie ca masa de manevra pentru “manevrele” lor, cat timp mai trebuie sa asanam “mlasitina” post-decembrista si “emanatiile” rezultate de acolo, nu avem dreptul sa tacem. Si cum am putea sa tacem cand Ponta si Basescu isi dau mana peste o tara aproape de colaps, cum sa tacem cand, pentru a sta ei in scaune, se ajuta de cei ce vor dezmembrarea tarii, adica UDMR-ul, nu maghiarii de rand, maghiari la fel de saraci si oropsiti precum romanii, cum se poate tacea cand Ponta si Basescu scuipa efectiv pe votul a 7,4 milioane de cetateni. Cum? Atata timp cat toate astea se mai intampla in Romania, NIMENI, dintre oamenii cinstiti ai acestei tari nu are dreptul sa taca, NIMENI nu are dreptul sa pactizeze cu “oamenii de onoare”. Onoare in ghilimele, caci onoarea lor este demult subunitara, au pierdut-o odata cu primii bani facuti ilegal. Ponta si Basescu ca doi adevarati “oameni de onoare” nu mai au demult onoare autentica, nu mai stiu demult ce inseamna adevarul spus privind omul in ochi. Bine, la Basescu e mai greu sa se uite direct in ochii omului…Revenind la “oamenii de onoare” si la scaunele lor, ne-ar mira daca, intr-o zi, l-am vedea pe Basescu propus premier din partea FSN-ului reintregit? Nu cred. Odata ce ai ajuns printre “oamenii de onoare”, acolo ramai toata viata, acolo iti faci veacul, dintre ei nu poti iesi decat “ iesind din sistem pe cale naturala”, asa ca…”oamenii de onoare” inainte de a fi inchisi in puscarie, sunt “inchisi” in sistemul lor de valori, sistem ce rastoarna adevaratele valori ale umanitatii si democratiei. “Oamenii de onoare”…clica rapace, flamanda si rea, fie ca sunt drapati in rosu, fie ca sunt drapati in portocaliu, au aceleasi idealuri, au aceleasi vise, au, la activ, aceleasi infractiuni. “Oameni de onoare”…sau, asa cum ati inteles, mafioti.

Baroniada-faza pe guvernare

Hărţuit de propriile spaime şi neputinţe, hărţuit de orgolii prosteşti şi fumuri, hăituit de „baronii” PSD care-i stau în cârcă, Victor Ponta se sinucide politic folosind, ciudat masochism, metoda „picăturii chinezeşti”. Versurile „ Nu credeam să-nvăţ a murii vreodată” i se potrivesc perfect, căci, nu-i aşa, stimabilul şi onorabilul, puicuşorul Victor Ponta se distruge zilnic, zilnic luând decizii lipsite de conţinut, uneori de formă, categoric lipsite de logică şi bun-simţ, socotindu-se, probabil, eternal şi fascinantul premier. De ieri începând, România a rămas la dispoziţia unei alte şleahte de “lăcuste”, denumite generic “baronii” PSD.Prin intrarea Partidului Naţional Liberal la guvernare s-a încercat o corectare a anumitor moravuri şi năravuri. Ei, aş…Ţi-ai găsit! Precum cealaltă aripă a defunctului (?) FSN, anume PDL, PSD caută să-şi legitimizeze aberaţiile, furturile şi inconsecvenţele de cuvânt dat prin sloganuri şi îndemnuri, caută să mascheze o guvernare inutilă şi risipitoare cu lupta împotriva lui Băsescu. PDL avea lupta împotriva lui Năstase. Aceeaşi Mărie…culoarea de la pălărie schimbată. Nu că nu se merită să lupţi împotriva celui ce a îngropat efectiv România, nu că nu merită să-l vezi în zeghe cu “brăţări”. Dar, pe de altă parte, merita şi România, după 10 ani de lipsuri şi umilinţe, să fie guvernată corect, cinstit, “cu mâinile curate”. Chestia asta le lipseşte baronilor PSD : cinste, corectitudine, mâini şi conştiinţe curate. Actuala stratificare a PSD este clară : “baronii” de importanţă naţională, „baroneţii” de importanţă locală, iar la “ urma cozii”, Victor Ponta şi electoratul de stânga. S-au văzut liberi de „ghimpele” numit PNL, s-au văzut liberi să facă ce vor ei, s-au văzut în aceeaşi situaţie ca a PDL-ului. De ce ne-am aştepta să procedeze altfel? Să nu ne îmbătăm cu apă rece, să nu căutăm flor în gunoi, „baronii” PSD conduc actualmente România, ei guvernează, nu Victor Ponta. Victor Ponta este un copist oarecare, aruncat de favorurile sorţii în fruntea unui partid, partid ce nu s-a dezbărat de sechelele şi tarele bolşevismului, în care umbra tovarăşului Ilici dăinuie, umbrele guvernării Năstase sunt încă proaspete în mintea lor, bineînţeles că au avut exemplul celeilalte aripi a FSN, cum să jefuieşti o ţară, cum s-o umpli de datorii, umplându-ţi, totodată, buzunarele. Iată, deci, tabloul complet al viitorului “luminos” ce ne aşteaptă. Asta, desigur, dacă sunt lăsaţi să acţioneze de capul lor şi după capul lor, dacă…sunt foarte multe necunoscute şi o singură constantă : PNL! PNL care nu are ce să-şi reproşeze prea mult, eventual politica de cadre, PNL care a fost şi este singurul partid autentic de dreapta, preluând şi moştenirea defunctului PNŢ, sorcova de astăzi, aservită lui Băsescu, nefiind moştenirea Seniorului Coposu, în sfârşit, PNL fiind singurul partid ce a făcut opoziţie autentică în România. PPDD, PC şi alţii??? Acronime inventate de FSN pentru a smulge electorat de dreapta, pentru a semăna confuzie şi nesiguranţă, pentru a ascunde în guvernare transfugii, traseiştii şi turnătorii dovediţi. A început “baroniada-faza pe guvernare”. Asta este buba României, racila ce apasă poporul român, ce nu-l lasă să-şi ocupe locul în Europa, poate o pedeapsă divină pentru prea multele trădări din ţara asta. Să sperăm într-o deşteptare a României, să sperăm o ridicare a românilor în faţa conştiinţei sale colective, a moştenirii înaintaşilor săi, în faţa celor ce au făcut România Mare, a celor ce au construit puternicul Regat , a celore ce „cu plugul şi cu spada” au trasat direcţii de la care ne-am abătut, de la care ne-au abătut şi încă ne abat atâtea decenii de bolşevism. Că a fost bolşevism pur, că este “bolşevism cu faţă umană”, puţin importă, bolşevismul este şi va fi, că-i zice aşa, că-i zice socialism sau social-democraţie, tot bolşevism. În sfârşit, închei cu o parafrază a pamblicarului de la Cotroceni, pamblicar pe care, după cum am zis, vreau să-l văd în zeghe la Rahova, aşa să-i ajute Dumnezeu, zicere de la Băsescu către pupilul său coabitant : “ Ponta, nic nu ştii cât de Boc începi să fii!”

Uite cine vorbeste…

Cica a fost 2012. Cica a fost un referendum. Un scor impresionant pentru Romania in lupta ei zilnica impotriva a 50 de ani de comunism. Cand s-a vrut rasturnarea lui Basescu, implicit s-a vrut si “maturarea” unor ramasite din fostul aparat PCR, implicit s-a vrut eliberarea si de anumite “structuri”. Ale fostei Securitati. Cica este 2014. Cica, a avut loc un exercitiu al IGSU Mehedinti. Si, cica, la el au asistat “marimile” judetului si urbei noastre. Cica. Pe langa exercitiul care nu intereseaza decat in masura in care se poate observa pregatirea si capacitatea de interventie a pompierilor mehedinteni, lucru care, de altfel, chiar nu intereseaza pentru firul narativ al acestui expozeu, s-a mai putut observa, ce? Pe langa “tovarasul” presedinte de consiliu judetean, un alt “tovaras”, mascat intr-un fortos civic, anume M.R. Unguent. Se hlizeau impreuna, aplaudau impreuna, se conversau impreuna fara nicio jena, fara sa-si aduca aminte invectivele si insultele aruncate de catre o parte sau alta a baricadelor ridicate in acel august. Lasand la o parte faptul ca “vizita de lucru tovaraseasca” a lui M.R. Unguent in Mehedinti nu a strans populatie nici cat o scara de bloc, lasand la o parte reclama desantata facuta de posturile aservite USD, interviuri, declaratii si altele, se poate constata ca “serviciile” lucreaza.”Lucreaza” la moralitatea “tovarasului” presedinte de consiliu judetean, “lucreaza” la ordinul stim noi cui, in sfarsit, “lucreaza” pentru a sterge din mintile oamenilor acel august 2012. Uite cine vorbeste de moralitate, uite cine vorbeste de “dreptate pana la capat”, uite cine vorbeste despre democratie si statul de drept. E bine, “tovarase” presedinte de Consiliu Judetean? E bine ca dupa ce o vara ai perorat impotriva lui Basescu si a aliatilor lui sa te afisezi cu acestia? E bine “tovarase” presedinte” de Consiliu Judetean ca sa-ti dai coate, sa ranjesti amabil, cu un rictus de hiena, ce asa a-nghetat, la M.R. Unguent? S-ar putea raspunde cu “un comportament civilizat”, cu “amabilitate”, cu multe altele. Asa sa fie?!? Eu, sincer, am dubii ca sunt numai chestiile astea. In fond, ceea ce coboara din FSN, tot “neo-bolsevic” se cheama, fie ca acuma se pozitioneaza la stanga sau la dreapta(?), cine a apucat sa proslaveasca partidul unic si pe “nea Nicu”, asa ramane: cu partidul unic si cu “nea Nicu” in suflet. Pe langa “nasul” de rigoare. Pe langa apucaturile de prim-secretar de judet care se crede pe mosia lu’ ta-su, care crede ca odata investit cu cea mai inalta functie electibila a judetului, poti face ce vrei, cand vrei, cum vrei. E frumos, “tovarase” presedinte de Consiliu Judetean? Am impresia ca votantii USL v-au facut presedinte, nu fortosii civici ai lui M.R. Unguent.
Am dreptate, “tovarase” presedinte de Consiliu Judetean? Atunci…Nu mai bine iesiti dumneavoastra ( vorbesc politicos, desi nu se merita), “tovarase” presedinte de Consiliu Judetean si recunoasteti realitatea? Ca se vrea, ca se doreste refacerea FSN? Adevarul va va elibera, “tovarase” presedinte de Consiliu Judetean, va va lua o piatra de pe constiinta pe care o posedati ( daca o posedati), si nu va veti mai minti electoratul cu atata nonsalanta. Una dintre calitatile ce trebuiesc regasite la un om politic, daca vrea sa fie om politic, este adevarul, adevarul gol-golut si fara ocolisuri. Se poate, “tovarase” presedinte de Consiliu Judetean sa spuneti, macar odata, adevarul? Zau…