Monthly Archives: mai 2016
Între două rele…
Această vorbă, ce rezumă scena politică din 1989 încoace, a apăsat ca un blestem și asupra Severinului. Este timpul ca locuitorii acestui oraș să priceapă, sancționând prin vot, că heirupismul și amatorii de îmbogățire rapidă, fără muncă, nu mai au ce să caute în politică, nu mai trebuie să dicteze asupra destinelor oamenilor ce locuiesc aici, pe cale de consecință și asupra destinului urbei în sine. Între două rele, ar fi timpul să nu mai alegem niciuna dintre acestea, fie că vorbim de o minusculă grupare cu pretenție de partid, având pe umeri povara unui nume la fel de odios ca a lui Ceaușescu, aici mă refer la Băsescu și acoliții săi, acoliți în marea majoritate traseiști, fie că vorbim de un „colos” cu picioare de lut, picioare ce au început să fie spălate de „ploaia” DNA și ANI, deci, foarteinstabil, foarte corupt și foarte șantajabil. La fel cum sunt și cei ce candidează pentru acest „colos” cu picioare de lut, „colos” ce nu a reușit să facă absolut nimic pentru Turnu Severin și pentru Mehedinți. Și cum ar putea să facă dacă, printr-o abjectă vânzare a intereselor obștii pentru interesul buzunarului propriu, pupă acolo unde mai ieri au scuipat, acceptând asocierea cu un traseist ce ar face absolut orice pentru bunăstarea personală, praful în ochi numit primul mandat de primar al sinistrului personaj fiind de fapt numai pregătirea pentru furtișagurile, minciunile și dezinteresul din al doilea. Acceptând această asociere candidatul „colos”-ului s-a dezonorat pe sine, a dezonorat ideea de politică, deși ar trebui să nu mai mire pe nimeni, având în vedere obiceiurile funeste ale acestui „colos”. Atunci?! Atunci ar trebui tinerețe, entuziasm, putere de muncă, nu un om care este pregătit să pună zăbală unui Severin puternic, un Severin atât de puternic încât se va descurca și fără el, nu un candidat care își pune postacii să-i laude „realizările” de parcă ar face reclamă la detergent și înălbitor de rufe, candidat care susține sus și tare că înfăptuiește, nu vorbește. Oricum, după 5 iunie nici nu va mai vorbi, nici nu va mai înfăptui. Severinului îi trebuie un candidat drept, cu o coloană verticală la purtător, cu o conștiință și determinat să pună osul la treabă, fără gargară inutilă, un om pentru care contează cu adevărat Severinul, pentru care Severinul este cu adevărat casa lui. Pe acest om trebuie să=l voteze severinenii, acestui om trebui să îi acorde girul, lui DANIEL CÎRJAN. Nu este o laudă goală, nu este o reclamă deșănțată, așa cum își fac contracandidații lui, nu, este purul adevăr. Desigur, dacă va dezamăgi, ceea ce nu cred, severinenii îl pot taxa la urne, dar, până una, alta, DANIEL CÎRJAN este singurul capabil să scoată Severinul din mocirla în care au înfundat-o atâția ani de dominație a „colos”-ului, adică, să o zic fără menajamente, de dominație pesedistă, de indiferență la nevoile reale ale cetățenilor. Fie ca data de 5 iunie să aducă adevărata schimbare la față, în bine spre excelent, a Severinului. Cu toate că va fi mult, enorm de muncă, pentru a aduce Turnu Severin acolo unde merită, sunt sigur că DANIEL CÎRJAN va fi la înălțime, ocupând cu brio scaunul de edil al unui oraș ce merită un destin altfel decât cel de până acum.
Girul traseismului
Motto : „Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii nostri. „ (Majestatea Sa, Regele Mihai I)
Pe 5 iunie o sa ni se ceară un vot. Atâta tot, doar un vot?! Greșit, o să ni se ceară să ne votăm viitorul, o să ni se ceară să ne votăm viața, ceea ce se lasă moștenire, iar când urmașii noștri ne vor întreba ce am făcut cu ce ne-au dat ei împrumut, vom da neputincioși din umeri, lăsând pe umerii lor ceea ce trebuia să facem noi. Ce se va întâmpla dacă, la rândul lor, urmașii noștri vor lăsa pe umerii urmașilor lor ceea ce n-au făcut ei, ceea ce n-am făcut noi? Se va perpetua o stare de lucruri ce ar fi trebuit, de fapt, să înceteze cu ani în urmă, să se pună capăt unei anomalii numită „traseism politic”, să se înceteze cu parafrazarea dictonului latin “ubi bene, ubi patriae”, pe scurt, să se înceteze cu “ îmi este bine cu partidul care-mi oferă mai mult”. Pe 5 iunie, banalitate, vom vota. Da, dar ce și pe cine vom vota?! Vom vota continuarea stării actuale de fapt, a furgăselii și minciunii, vom continua cu „mânjirea” electoratului cu diverse “cadouri”, sau vom vota cinstea, dreptatea, verticalitatea și competența? De acum nu mai merge cu “ votul meu nu contează”, ba contează fiecare vot, contează fiecare atitudine și fiecare gest făcut pentru schimbarea în mai bine. Turnu-Severin nu este diferit față de alte orașe în care s-a practicat pe scară largă „mânjirea” populatiei, a coruperii electorale și a traseismului politic. Ceea ce constituie o premieră pentru Turnu-Severin este faptul că actualul edil consideră orașul ca fiind al său, cu tot ce mișcă în el, pe cale de consecință, putând dispune așa cum vrea el, poate să facă ce vrea, poate să desemneze pe cine vrea el ca „urmaș”, neținând seama că, totuși, nu a cumpărat orașul sau nu l-a primit la rândul său moștenire de la edilul de dinaintea sa. Edilul nostru. Un „exemplu” elocvent de ceea ce se numește traseist politic, care s-a perindat prin aproape toate partidele ce-i puteau asigura mandatul în continuare, care a “scos” ochii oamenilor cu borduri, sensuri giratorii cu prețuri umflate, “șușanele” de doi lei pe post de spectacole, “șușanele” ce au costat orașul mai mult decât valoarea artistică reală, în timp ce adevărata cultură este ținută la margine, subfinanțată și ignorată, iar exemplele despre “exemplarul” nostru edil ar putea să meargă mai departe. Mult mai departe, dar să lăsăm justiția să-și spună cuvântul despre restul. Mai există în Turnu-Severin și un partid, PSD, ca să se știe, care are nevoie de girul acestui “exemplu” de primar pentru a-și promova candidatul, pentru a-i susține candidatura. Un PSD căruia îi este frică să se prezinte singur, să-și ia candidatul de mână, prezentând-ul alegătorilor. Oare, de ce? Fiindcă nu este sigur de victorie? Fiindcă are emoții la gândul că severinenii nu mai vor actual stare de lucruri și fapte? Fiindcă s-a făcut un troc electoral pe seama și spatele locuitorilor ? Chiar așa de slab să fie PSD-ul? Chiar nu poate să-și asume singur o candidatură onestă? Chiar așa. Și, să nu ne mire, așa au fost obișnuiți, așa au lucrat o viață, de când se știu, cu manevre de “culise”, cu șmecherii și pamblicării. Presupunând, prin absurd, că severinenii se vor lăsa păcăliți și de data asta, ce primar vom avea? Unul care să “mulțumească” celor ce l-au împins pe scaunul de primar? Unul ce nu-și vede decât de interesul propriu, de afaceri și de orice altceva, numai de oraș nu? Sunt sigur că severinenii vor știi să aleagă cu capul limpede, cu mintes și sufletul spre cei ce le-au împrumutat orașul ca să-l dezvolte, să-l facă un oraș cu adevărat european, spre urmașii lor adică, alegând tinerețea, cinstea, verticalitatea, nu trecutul comunist, nu afacerile veroase, nu pe cel ce are nevoie de girul unui traseist ca să convingă. Asta, dacă va convinge. Personal, nu cred, personal sunt convins sută la mie că severinenii vor avea capacitatea de a discerne. Așa să ne ajute Dumnezeu!