Va e frica?! Sa nu va fie!

Va e frica?! Tremurati pentru fiecare banut, tremurati pentru ziua de maine? Tremurati pentru calificative de „foarte bine”, le meritati dar nu stiti daca o sa le obtineti ? Vreti mai mult dar nu sunteti lasati? Aveti idei, conceptii pedagogice inovative, aveti de spus lumii ceea ce este JUST si CORECT , ceea ce trebuie, nu ce vor sa auda? Va simtiti mici, umili, neputinciosi si marginalizati? Va e frica, da?! Pai normal ca va este frica : tinuti sub calcaiele unei societati inguste, abrutizante, a unei societati de manelisti ce ragaie a  ceafa de porc si duhneste a bere statuta si ceapa, isterizati si frustrati fara cultura, ajunsi in functiii din cauza unor conjuncturi nefavorabile invatamantului, se simt victoriosi ca pot sa-i umileasca pe cei ce le-au inspirat teama in anii de scolarizare, nu in anii de scoala, teama justificata de neputinta intelectuala, teama justificata de tremurul interior al faptului nestiintei la o ora de curs. Si atunci s-au gandit sa intoarca frica si disperarea, ca niste neamuri-proaste ce sunt, s-au gandit sa umileasca, sa sperie corpurl profesoral, sa nu-i dea linistea si pacea zilei de maine, sa nu-i arate respectul cuvenit in societate, „niste saracii, acolo”, cu buza rasfranta a dispret, dar ,de fapt, mascand neputinta si frustrarea. Va e frica?! Asa-i ca tremurati pentru fiecare dintre noi si pentru voi personal? Asa-i ca vreti ca profesorii sa nu mai fie priviti precum paria in India? Da, paria, pentru ca paria am ajuns, paria profesiiilor , acolo de unde lumea fuge (cei competenti si cu ganduri mari), acolo unde, an de an, se inghesuie neaveniti care nu au chemare dar au pile si bani, crezand ca se iese la pensie pe bani nemunciti, pe „spezele” statului si pe invarteli, cand, un profesor adevarat iese la pensie bolnav, iese la pensie purtand pe umeri povara generatiilor pe care le-a instruit, iese la pensie cu o constiinta nepatata. Aceia care sunt profesori, aceia pentru care a fi profesor este mai mult decat o slujba, este o menire, o vocatie, un fir rosu de trasat prin intreaga viata. Va e frica, asa-i? Va e frica pentru copiii vostri, va e frica pentru „copiii” vostri de la scoala, in ce societate vor trai, in ce fel de societate ii vom lasa sa se zbata, indiferent de eforturile noastre spre bine, frumos si pace. Va e frica, nu?! Va e frica de toana si mania vreunui inspector, coleg si el, care, pentru o bucatica de ciolan in plus s-a vandut, va e frica de abuzurile vreunui coleg, director pus politic, care urmateste directivele partidului sau, va e frica ca suntem catalogati drept „facatori de tampiti”, va e frica de ministri care au in cap tot felul de idei „crete”, toti se cred mari reformatori, toti sunt Spiru Haret ? Va e mare frica, nu? Ei bine, NU! Invatati sa spuneti NU abuzurilor de tot felul, invatati sa spuneti NU avand coloana verticala, invatati sa NU va mai fie frica! Frica sa va fie de Dumnezeu si de constiintele voastre, atat! Frica sa va fie de plafonare, frica sa va fie ca va pierdeti scanteia din suflet, frica sa va fie ca nu va puteti duce misiunea si apostolatul pana la capat, fie simpli profesori, directori sau inspectori (suntem colegi pana la urma, nu?). De asta sa va fie frica! Restul?! Invatati sa spuneti NU! Intai in fata oglinzii, de cateva ori pe zi, pe urma pe strada, pe urma in cancelarie, in inspectorat sau minister, invatati sa spuneti NU tuturor celor care ne umilesc si ne defaimeaza, invatati sa spuneti NU jigodiilor si caracterelor infame, invatati sa NU VA MAI FIE FRICA!!! Invatati si voi, cei ce, la randul vostru, ii invatati pe altii. Invatati sa invatati : FRICA NU EXISTA!!!

Publicitate

Ajunge!

 

V-ați batut joc de un întreg corp profesional. Ajunge! Ați mutilat sufletește oameni care veneau cu inima deschisă ca să vă învețe progeniturile, să le ofere unelte pentru reușita în viață. Ați pretins să tăcem, să plecăm capul, fără să vă pese că și noi suntem oameni, cetățeni (nu de mâna a doua!) ai acestei țări, cu drepturi. Ne-ați impus obligații peste obligații, ne-ați strivit sub indiferența și prostia voastră crasă, cu toate că, sunt sigur, profesorii voștri au căutat să scoată persoane verticale din voi, nu personaje caragialești, demne de râsul societății. Ajunge!  Ați văzut voi ce-i în sufletul profesorului, ați căutat să ajungeți la inima profesorului, să-i oferiți sprijin în realizarea unei cariere demne și decente?! NU! Ați pretins și pretindeți ca școala să vă educe odraslele, când educația se face ACASĂ, rolul școlii fiind cu totul altul. La mâna tuturor, cerșind , da, cerșind de la materiale pentru activitate NORMALĂ în clase și laboratoare până la decontul transportului (în majoritatea cazurilor neplătit integral și la timp), ne-ați făcut să ne simțim mici și inutili, perorând că scoatem tâmpiti pe bandă rulantă. Dar, oare, v-ați întrebat dacă avem cum și cu ce? Ajunge! Ați divizat corpul profesoral, bătaia de joc a tuturor, iar când ne cerem drepturile urlați din toți rărunchii că suferă copiii, că suferă procesul educativ, că e societatea în colaps. Din cauză că ne cerem drepturile integral, așa cum ar trebui să fie acordate! Copiii noștri nu suferă?! Noi nu suferim, nu suntem jigniți când suntem numiți „sărăciiile alea”, fiindcă nu ne îmbrăcăm de la case de modă celebre, fiindcă nu ne permitem vacanțe luxoase (nici măcar acele nenorocite de tichete nu le-ați dat!) și, rar de tot, când este vorba de vreo olimpiadă internațională, „mâhniții” de noi , vedem și altceva decât zilnicul drum de acasă la școală și înapoi? S-au scris tone de hârtie pe subiect, ați oftat compătimitor-fals, aprobând că “așa este”, dar nu ați întreprins aproape nimic concret să schimbați ceva. Ajunge! Dacă încă nu v-am dat cu masa-n cap, dacă încă nu ne-am revoltat serios, nu este din cauză că suntem “mici și proști”,nu, este datorită unor chestii numite decență, bun-simț și a faptului că preferăm să lăsăm de la noi ca să nu se “tulbure” societatea, o societate pe care nu știți cum s-o mai îndobitociți ca să aveți masă de manevră electorală. Ajunge! Ajunge cu imixtiunea în actul de învățare, ajunge cu imixtiunea în actul managerial al școlii și inspectoratelor județene, lăsați-ne să ne facem treaba. A, să ne căutăm în altă parte dacă nu ne convine?! Iar școlile pe mâna cui să le lăsăm?! Pe mâna unora care nu știu cum îi cheamă cu buletinul în mână? Pe mâna unora care, an de an, fac de râs corpul profesoral cu note submediocre luate la titularizări? Nu avem un asemenea caracter, nu avem conștiința atât de josnică (precum voi) încât să vă nenorocim plozii. Iar dacă se întâmplă ca unii dintre noi să greșească, voit sau nu, atunci TOȚI suntem de vină. Ajunge! Ajunge cu dezbinarea, ajunge cu desolidarizarea, ajunge cu păcăleala pe care voi o numiți act de învățare. Ajunge! Știți cum este învățământul românesc la ora actuală? L-ați citit pe Gala Galaction? Mă îndoiesc teribil, mă îndoiesc că-i știți opera, de ce ați ști așa ceva? Ei, Gala Galaction a scris o nuvelă, „La vulturi”, nuvelă care ilustrează, prin finalul ei, exact situația școlii românești. Ajunge atâta jertfă, ajunge atâta amar și obidă, ajunge! Ajunge cu schimbările peste noapte, din năzăreala unor miniștri care se cred buricul pământului, dar mintea o au la “genunchele broaștei”,fără să țină cont de capacitatea managerială a unor inspectori generali, sau care se visează alți Spiru Haret, reformatori, fără a-i atinge măcar umbra “gigantului”. Ajunge! Iar dacă de noi, cei actuali, nu vă pasă, să vă pese, măcar, de cei ce vor veni, fiindcă nu o să mai rămână cine să vă educe progeniturile, care progenituri, având  pretenția ca mâine să conducă în locul vostru, nu or să fie în stare să o facă. AJUNGE! DESTUL!

Ușor cu meritocrația pe scări!

Nu demult, într-o vreme când fiecare credea că o să curgă lapte și miere după venirea la putere a stângii, multă lume se gândea ce sa facă cu belsugul, fericirea și bunăstarea care or sa ne lovească in moalele capului incat o sa exclamam precum Coana Chirita : „Zăhărâtă viață!”. Dar, ce sa vedem, mierea este acum oțet, fericirea promisă ne-a făcut cucui, cât despre zahărul vieții promise, s-ar putea să dăm in diabet de atâta „dulce”. Au, Doamne! Ni s-a promis, ni s-a promis, ni s-a promis. Salarii, tichete de vacanta, un alt fel de statut în societate, profesionalism si demnitate, orgoliul profesiei de învățător/profesor, conștiința de sine, puse la loc de cinste. Să aud, câte din cele promise s-au realizat? Câte din cele promise au avut o finalitate concreta? Niciuna, zero, nada, nix, canci! S-a spus ca, in sfarsit, avem un ministru venit din rândurile noastre, fost lider de sindicat, care ne cunoștea lipsurile și durerile. S-a zis și cu zisul am rămas. Nenea, așa cum l-am catalogat pe stimabil, nu ca ar fi în vârstă, ci fiindcă are mentalitate și obiceiuri de Trahanache, onorabilul , după ce că a dovedit inteligență managerială la nivelul de „genunche” (sublinierea îmi aparține, știe și dumnealui, știm și noi de ce) de broască, după ce a dovedit că nu se poate descurca cu manualele ( al câtălea an se începe anul școlar fără ele?) , acum, ca o încoronare a tuturor gafelor făcute, se ia de inspectorii generali din județe unde s-a performat la învățătură. Probabil, după părerea mea de mic, foarte mic, chiar insignifiant profesor din mediul rural, așa a primit ordin: să dea în cei ce nu achiesează la „nobilele” idealuri pesediste, în cei ce nu „cotizează” la partid, indiferent dacă aceștia s-au dovedit buni manageri sau nu. Să demiți printr-un simplu fax, rece, impersonal, vineri, după ora 17, când nu mai este nimeni în sediul unui inspectorat, voila, o găselniță. Acum nu au mai lucrat noaptea ca hoții, deja este pe față, la lumina zilei, după ce s-au convins ca poporul din învățământ este același: temător pentru catedre, slugarnic, cu lideri de sindicat gata să facă joc dublu doar ca să le meargă lor bine (aici nu mă refer la majoritatea liderilor din școli care, poate, se zbat săracii, dar mai sus…ei, mai sus este o altă poveste, de dezbătut altădată). Dezastrului din învățământ i s-a mai adăugat o piatră de moară, un alt client fidel partidului, răsplătit cu o sinecură grasă, care să-și bată joc de corpul profesoral, care să mai pună o roabă de pământ peste cadavrul sistemului educațional. Care sistem pute, de la cap, de sus, dar numai cine nu vrea nu vede. Deci, neicușorul, puicușorul, își bate joc de munca și eforturile unor inspectori generali care au performat, care au muncit să ridice județele și, mai mult ca sigur, vrea aplauze. Nu cred! Nu merită! Știe nenea tovarășu că, în Mehedinți, de exemplu, s-a lucrat intens, într-o echipă coordonată de doamna Mirela Pintea, echipă care a realizat destule lucruri? Nu știe, de ce i-ar păsa?! Știe neicușorul că în Mehedinți, de exemplu, ISJ are un site realizat exemplar? Nu știe, de ce ar știi?! Știe puicușorul că, iar exemplu, echipa Inspectoratului este una valoroasă, că doamna Mirela Pintea a avut capacitatea să strângă în jurul său oameni devotați școlii? Habar n-are, ce i-ar păsa?! Așadar, ușor cu meritocrația pe scări dacă o cere partidul, ușor cu menținerea profesioniștilor acolo unde trebuie, când trebuie, cât trebuie (fiindcă un profesionist știe și singur când este cazul să se dea la o parte, fără „ajutor” de la alții). Meritocratia, in tara asta…mai la vara cand o ninge! Până atunci, să auzim de bine, să sperăm la vreme frumoasă, dacă la vremuri nu putem.