Ușor cu meritocrația pe scări!

Nu demult, într-o vreme când fiecare credea că o să curgă lapte și miere după venirea la putere a stângii, multă lume se gândea ce sa facă cu belsugul, fericirea și bunăstarea care or sa ne lovească in moalele capului incat o sa exclamam precum Coana Chirita : „Zăhărâtă viață!”. Dar, ce sa vedem, mierea este acum oțet, fericirea promisă ne-a făcut cucui, cât despre zahărul vieții promise, s-ar putea să dăm in diabet de atâta „dulce”. Au, Doamne! Ni s-a promis, ni s-a promis, ni s-a promis. Salarii, tichete de vacanta, un alt fel de statut în societate, profesionalism si demnitate, orgoliul profesiei de învățător/profesor, conștiința de sine, puse la loc de cinste. Să aud, câte din cele promise s-au realizat? Câte din cele promise au avut o finalitate concreta? Niciuna, zero, nada, nix, canci! S-a spus ca, in sfarsit, avem un ministru venit din rândurile noastre, fost lider de sindicat, care ne cunoștea lipsurile și durerile. S-a zis și cu zisul am rămas. Nenea, așa cum l-am catalogat pe stimabil, nu ca ar fi în vârstă, ci fiindcă are mentalitate și obiceiuri de Trahanache, onorabilul , după ce că a dovedit inteligență managerială la nivelul de „genunche” (sublinierea îmi aparține, știe și dumnealui, știm și noi de ce) de broască, după ce a dovedit că nu se poate descurca cu manualele ( al câtălea an se începe anul școlar fără ele?) , acum, ca o încoronare a tuturor gafelor făcute, se ia de inspectorii generali din județe unde s-a performat la învățătură. Probabil, după părerea mea de mic, foarte mic, chiar insignifiant profesor din mediul rural, așa a primit ordin: să dea în cei ce nu achiesează la „nobilele” idealuri pesediste, în cei ce nu „cotizează” la partid, indiferent dacă aceștia s-au dovedit buni manageri sau nu. Să demiți printr-un simplu fax, rece, impersonal, vineri, după ora 17, când nu mai este nimeni în sediul unui inspectorat, voila, o găselniță. Acum nu au mai lucrat noaptea ca hoții, deja este pe față, la lumina zilei, după ce s-au convins ca poporul din învățământ este același: temător pentru catedre, slugarnic, cu lideri de sindicat gata să facă joc dublu doar ca să le meargă lor bine (aici nu mă refer la majoritatea liderilor din școli care, poate, se zbat săracii, dar mai sus…ei, mai sus este o altă poveste, de dezbătut altădată). Dezastrului din învățământ i s-a mai adăugat o piatră de moară, un alt client fidel partidului, răsplătit cu o sinecură grasă, care să-și bată joc de corpul profesoral, care să mai pună o roabă de pământ peste cadavrul sistemului educațional. Care sistem pute, de la cap, de sus, dar numai cine nu vrea nu vede. Deci, neicușorul, puicușorul, își bate joc de munca și eforturile unor inspectori generali care au performat, care au muncit să ridice județele și, mai mult ca sigur, vrea aplauze. Nu cred! Nu merită! Știe nenea tovarășu că, în Mehedinți, de exemplu, s-a lucrat intens, într-o echipă coordonată de doamna Mirela Pintea, echipă care a realizat destule lucruri? Nu știe, de ce i-ar păsa?! Știe neicușorul că în Mehedinți, de exemplu, ISJ are un site realizat exemplar? Nu știe, de ce ar știi?! Știe puicușorul că, iar exemplu, echipa Inspectoratului este una valoroasă, că doamna Mirela Pintea a avut capacitatea să strângă în jurul său oameni devotați școlii? Habar n-are, ce i-ar păsa?! Așadar, ușor cu meritocrația pe scări dacă o cere partidul, ușor cu menținerea profesioniștilor acolo unde trebuie, când trebuie, cât trebuie (fiindcă un profesionist știe și singur când este cazul să se dea la o parte, fără „ajutor” de la alții). Meritocratia, in tara asta…mai la vara cand o ninge! Până atunci, să auzim de bine, să sperăm la vreme frumoasă, dacă la vremuri nu putem.

Publicitate